Capitalul social minim al unei bănci este cel stabilit de Banca Naţională a României. Acesta este stabilit prin Normele nr.9/2000 privind capitalul minim al băncilor şi al sucursalelor băncilor străine în art.4 la 250 miliarde lei.
La constituirea băncii, capitalul social trebuie să fie vărsat integral, în formă bănească, deodată cu subscrierea, într-un cont deschis la o bancă, persoană juridică română, sau la o sucursală a unei bănci străine autorizate să funcţioneze pe teritoriul României.
După ce au fost autorizate de B.N.R. să funcţioneze, băncile trebuie să menţină, în permanenţă, acelaşi nivel minim al capitalului social prevăzut de normele B.N.R., în formă bănească. Aceeaşi obligaţie revine şi sucursalelor băncilor străine.
Capitalul social al băncilor poate fi majorat permanent, cu aprobarea B.N.R. . Sursele majorării capitalului social sunt prevăzute de art.41 al Legii bancare:
a) Noile aporturi, în formă bănească, integral vărsate la banca respectivă sau într-un cont deschis la o altă bancă, persoană juridică română, ori la o sucursală a unei bănci străine, autorizate să funcţioneze pe teritoriul României;
b) Dividendele din profitul net cuvenit acţionarilor, după plata impozitului pe dividende potrivit legii;
c) Rezervele din influenţele de curs valutar aferente aprecierii disponibilităţilor în valută reprezentând capital social în valută;
d) Rezervele constituite din profitul net, existente în sold potrivit ultimului bilanţ contabil;
e) Diferenţele favorabile din reevaluarea patrimoniului, incluse în rezerve.
Tag-uri Technorati:
banca,
credit,
credite bancare,
capital social